Despre România

Aspecte politice
România s-a constituit în 1859 prin unirea Moldovei cu Țara Românească. În 1878 a fost recunoscută ca țară independentă. După evenimentele din timpul Primului Război Mondial, ca urmare a alianțelor făcute cu Puterile Aliate, România a avut parte de extindere teritorială, aceasta incluzând și anexarea Transilvaniei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România s-a aliat cu Puterile Axei și, împreună cu Germania nazistă, a invadat URSS în 1941. După trei ani, în urma invaziei URSS, aceasta a fost nevoită să încheie un tratat de pace cu URSS. În 1947, după cel de-al Doilea Război Mondial, ocupația URSS l-a forțat pe regele Mihai I să abdice și astfel s-a instaurat comunismul, țara fiind proclamată Republica Populară România.
 
În 1967 Nicolae Ceaușescu a devenit șeful Statului și a condus țara câteva decenii, fiind un dictator auster. Condițiile despotice în care dictatorul comunist a condus țara s-au acutizat spre finele anilor 1980, culminând cu o revoluție în 1989. Deși Ceaușescu și soția sa au fost condamnați și executați în aceeași zi în ziua de Crăciun din 1989, puterea comunistă a continuat să exercite o oarecare putere până pe la mijlocul anilor 1990. După revoluție România a aderat la NATO în 2004 și la UE în 2007.
 
Aspecte geografice
Cu o suprafață de aproximativ 240.000 km², România prezintă diferite tipuri de relief, incluzând fluviul Dunărea în Vest și Marea Neagră în Est. România prezintă câmpii, dealuri și Munții Balcani, multe resurse minerale și agricole. Perioada comunistă a produs o creștere a industrializării. Restructurările economice de după au fost asociate cu creșterea continuă a investițiilor străine, deși șomajul a continuat să fie o problemă. Serviciile publice și agricultura au suferit pierderi din cauza exodului celor care și-au găsit de lucru în străinătate.
 
Demografie
Conform Națiunilor Unite, România avea în octombrie 2017 o populație de aproximativ 19.5 milioane. Migrația negativă și schimbările granițelor de-a lungul istoriei au dus la formarea unei diversități etnice în interiorul României. Aproximativ 87% din populație sunt români, aproximativ 7% sunt maghiari, apoi grupurile entice de turci, slavi și altele. Conform datelor oficiale, grupul etnic rrom ar fi undeva pe la o jumătate de million - trei milioane, estimându-se a fi circa 3.8% din populație. Pe teritoriul României se vorbesc circa 23 de limbi diferite.
 
Religie și mentalitate
România este un stat laic în ciuda influenței Bisericii Ortodoxe. În urma persecuției religioase din timpul dictaturii comuniste a rămas o oarecare opoziție cu privire la libertatea religioasă. O lege instaurată în ultimii ani controlează înregistrarea cultelor și a organizațiilor caritabile, precum și limitarea evanghelismului. Totuși, România rămâne relative deschisă evanghelismului și a văzut o creștere a populației evanghelistice în ciuda diverselor opoziții.

Pe lângă moștenirea ateismului din comunism, sunt prezente și câteva elemente de nominalism, legalism, ipocrizie și calomnie care au influențat mentalitatea populației. La acestea se adaugă practicile religioase tradiționale, ocultismul și superstițiile, toate contribuind la o complicare a acceptării Cuvântului lui Dumnezeu. Este nevoie de multe rugăciuni pentru ca Dumnezeu să trezească acest popor și să îl atragă spre El.
 
Lucrări misionare
Imediat după căderea Comunismului au apărut multe programe de misiune. Lucrătorii internaționali au plantat biserici în încercarea de a răspândi dragostea lui Dumnezeu. Mulți lucrători și programe misionare au dispărut în câțiva ani, însă multe au continuat să lucreze, până în prezent, la evanghelizarea oamenilor în România. Unele dintre bisericile și lucrările misionare care continua să funcționeze sunt conduse de români și rromi. Este nevoie de multe rugăciuni pentru a întări, unifica și echipa aceste lucrări misionare, în special în contextul de schimb cultural.
 
Umanitate
În timp ce procesul de recuperare din perioada regimului comunist continuă, barierele umanitare și morale continuă să fie prezente în România. Provocările cel mai des întâlnite sunt consumul de droguri, prostituția, traficul de persoane umane, pornografia, cibercrima și modul deficitar de funcționare al sistemului protecției copiilor. Se estimează că peste 75% din sarcini se transformă în avorturi. Continuă corupția la nivelul statului, fapt ce provoacă o serie de deficiențe și inadvertențe în domeniul serviciilor publice.

Este nevoie de rugăciune atât pentru conducerea la nivelul comunităților locale cât și la nivelul național, în special pentru liderii de biserici și lucrări care au ca scop ajutorarea celor afectați de aceste problem, adesea confruntându-se cu resurse și instruiri necorespunzătoare. Este nevoie de rugăciune pentru ca creștinii români și rromi să rămână în țară, să edifice și să își transforme propria națiune.

Resurse:

  • Operation World: The Definitive Prayer Guide to Every Nation; 7th ed; Biblica Publishing; 2010 by Jason Mandryk.
  • www.worldometres.info/world-population/romania-population/
  • www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ro.html
ro_RORomână